Multe femei consideră că pentru a avea succes şi a fi fericite trebuie să fie perfecte, să arate ca un manechin de pe coperţile revistelor, să nu facă niciodată greşeli, să aibă o slujbă perfectă şi o familie perfectă.
Iar această idee este susţinută de majoritatea revistelor de femei. A fost realizat un studiu asupra principalelor reviste de femei de azi şi s-a constatat că jumătate din fotografii le prezentau pe femei ca pe un element decorativ, fără să sugereze că acestea ar lucra sau gândii. Numai 5% erau femei peste 40 de ani în vreme ce 20% din femeile care aparent lucrau aveau o imagine idealizată.
Femeile de astăzi se luptă cu această imagine perfectă impusă, iar dacă nu ajung să arate perfect sau să aibă o viaţă spectaculoasă, se socotesc lipsite de valoare.
Trebuie să recunoaştem,… nu toate femeile pot arăta perfect ca pe o copertă, nici chiar cele care apar pe copertă nu arată aşa, (photoshop-ul e la putere) însă asta nu înseamnă că au o valoare mai mică dacă au şi defecte.
Dacă o femeie crede că doar arătând perfect poate fi fericită ea îşi atrage nefericirea, distrugându-şi imaginea despre sine. Trebuie să avem o perspectivă complexă asupra vieţii, cultivându-ne dezvoltarea personală şi spirituală, stabilindu-ne scopuri precise şi reale.
Insă cel mai important: trebuie să încetăm să ne mai reproşam că nu suntem “femeia perfectă” pentru că aceasta nu există, şi niciodată nu o să-i putem mulţumi pe toţi.
Wednesday, February 27, 2008
Femeia perfectă
Publicat de
Iulia Rasoiu
la
12:27 PM
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

3 comentarii:
"Femeile sunt ca valurile"
Respectul de sine al femeii creşte şi scade ca un val.
Când se înalţă, vede împlinirile vieţii iar când coboară nerealizările.
Am învăţat că nu mai trebuie să-mi cer scuze că nu trăiesc la inălţimea propriilor aspiraţii si a exigenţelor altora faţă de mine.
Interesant articol... dar ma intreb de ce se refera doar la femei?!
Stati asa, de la "De ce insala barbatii" la "Femeia perfecta" e doar un pas.
Concluzia se vede cu ochiul liber: Toti barbatii e mitocani!
Draga Dan,
Pentru consecventa criticilor la adresa articolelor de pe acest blog meriti felicitari!!!! Dar sincer...nu inteleg ceva: de ce continui sa le citesti daca ti se par agramate/puerile/etc....aaa am uitat:
Cand esti frumoasa si umbli prin toata lumea cu zambetul pe buze, ti se iarta multe, nu?! Inclusiv FRUSTRARILE!!!!!!
Post a Comment